Procesul a 24 de voluntari care salvau migranţi din Marea Mediterană şi îi aduceau în Grecia a început marţi, în insula Lesbos, în ciuda criticilor Parlamentului European care a numit acest caz o “incriminare a solidarităţii”, scrie BBC. Voluntarii, printre care se numără şi înotătoarea Sarah Mardini, la rândul ei o refugiată din Siria, sunt acuzaţi de trafic de persoane, spionaj şi acces ilegal la comunicaţii de stat.Cei 24 au fost arestaţi în 2018 sub suspiciunea că au interceptat informaţii confidenţiale despre fluxul de refugiaţi care veneau pe mare dinspre coasta Turciei spre Grecia şi au ajutat grupurile de traficanţi de persoane să îi transporte pe teritoriul grecesc.Unul dintre acuzaţi, scufundătorul Seán Binder, spune că acuzaţiile de spionaj şi de folosire a comunicării criptate nu se referă la altceva decât la faptul că voluntarii îşi scriau pe WhatsApp şi ascultau frecvenţa radio a vaselor maritime pentru a localiza ambarcaţiunile cu migranţi aflaţi în pericol. “Trebuie să ne asigurăm că misiunile de căutare şi salvare sunt permise, trebuie să ne asigurăm că oamenii au dreptul de a cere azil”, a spus acesta.Printre acuzaţi se numără şi Sarah Mardini, care, împreună cu sora ei, Yusra Mardini, au ajuns în Grecia, în 2015, la bordul unui vas plin de refugiaţi sirieni. Pentru că surorile erau înotătoare de performanţă, acestea i-au ajuat şi pe ceilalţi să ajungă la mal.Yusra Mardini a participat la Olimpiada din Rio de Janeiro, un an mai târziu, într-o echipă specială a refugiaţilor. Împreună cu sora sa, Sarah, s-a alăturat grupului de voluntari “Response Centre International” care se ocupa de sprijinul refugiaţilor.Povestea lor a devenit şi subiectul filmului “The Swimmers” (Înotătoarele) care a avut premiera anul trecut. Surorile Sarah Mardini (stânga) şi Yusra Mardini la premiera filmului “Înotătoarele”. Foto: Profimedia Images Sarah Mardini spune că acuzaţiile au venit ca un şoc pentru voluntarii care nu doreau decât să ofere asistenţă medicală,
» Aflați mai multe informații aici.