Trei maşini sunt implicate, vineri seară, într-un accident rutier produs în judeţul Vrancea, pe DN 2, traficul fiind blocat.
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul este oprit pe DN 2 Râmnicu Sărat – Focşani, în zona localităţii Urecheşti, judeţul Vrancea, după ce trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier”, a transmis, vineri seară, Centrul Infotrafic.
Sursa citată a precizat că o persoană a fost rănită, primind îngrijiri medicale la locul incidentului. Se efectuează cercetări pentru determinarea cauzelor producerii evenimentului rutier.