Agricultura viitorului: Cum arată un adăpost antiaerian transformat în fermă subterană

Într-un adăpost antiaerian din cel de-al Doilea Război Mondial unde vagoanele metroului londonez se pot auzi trecând pe deasupra, frunzele aromatice de coriandru se apleacă înspre lumina roz a becurilor LED – o viziune despre modul în care ar putea arăta fermele viitorului, scrie Reuters. Cei de la Fermele Zero Carbon cresc ierburi și salate în Clapham, în sudul Londrei, o zonă dens populată în care nu este loc pentru culturile agricole obișnuite. Dar, la 30 de metri adâncime, se întind tuneluri lungi de un kilometru, iar tehnologia le-a permis oamenilor să le transforme în ferme.La șapte ani după prima recoltă, compania își va dubla în curând spațiul de cultivat în încercarea de a face față cererii mari pentru lăstarii de mazăre, rucola și năsturel din partea marilor magazine britanice, precum Marks & Spencer, și a restaurantelor locale. La șapte ani după prima recoltă, compania își va dubla în curând spațiul de cultivat în încercarea de a face față cererii mari pentru lăstarii de mazăre, rucola și năsturel. Captură foto: Zero Carbon Farms La șapte ani după prima recoltă, compania își va dubla în curând spațiul de cultivat în încercarea de a face față cererii mari pentru lăstarii de mazăre, rucola și năsturel. Captură foto: Zero Carbon FarmsCei de la Fermele Zero Carbon cresc ierburi și salate în Clapham, în sudul Londrei, o zonă dens populată în care nu este loc pentru culturile agricole obișnuite. Captură foto: Zero Carbon FarmsLa 30 de metri sub Londra, se întind tuneluri lungi de un kilometru care, cu ajutorul tehnologiei, au fost transformate în ferme. Captură foto: Zero Carbon FarmsCumpărătorilor le place că produsele ajung pe farfuria lor în mai puțin de două ore de când sunt culese. Foto: Profimedia ImagesCumpărătorilor le place că produsele ajung pe farfuria lor în mai puțin de două ore de când sunt culese.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on