Apa Nova are un program de investiții de aproximativ 230 de milioane de euro pentru modernizarea și extinderea rețelei de apă și canalizare și creșterea siguranței sistemului de alimentare cu apă în situații de urgență, precum seisme sau poluare

Apa Nova are un amplu program de investiții, pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare, în Capitală, care se va întinde pe mai mulți ani și care ajunge la aproximativ 230 de milioane de euro. Prin extinderea contractului de concesiune, Apa Nova va asigura în următorii 11 ani fondurile necesare derulării programului investițional.

Andrei Hoștiuc, director general Adjunct Apa Nova anunță că Apa Nova a demarat acum aproximativ 18 luni implementarea programului investițional, în valoare de 230 de milioane de euro.

Potrivit oficialului Apa Nova, ”investițiile vizează, în primul rând, extinderea rețelelor de apă cu aproximativ 125 km și canalizare cu aproximativ 89 km, conform MasterPlanului de apă și canalizare, în vederea creării premisei de evoluție sustenabilă a zonei metropolitane și asigurării accesului la servicii de utilitate publică pe străzile necadastrate și nesistematizate, valoarea acestui program multianual ridicându-se la 81 milioane de euro, cu dată de finalizare în 2027”.

”Implementăm proiecte pentru adaptarea infrastructurii de apă la nevoile actuale și la dezvoltarea urbană prin redimensionarea sistemului de distribuție a apei în București și în zonele limitrofe, proiect investițional de care vor beneficia peste 645.000 de locuitori ai Capitalei, fiind alocate, de asemenea, fonduri în valoare de aproximativ 58 milioane de euro”, a arătat Andrei Hoștiuc.

Apa Nova implementează proiecte pentru combaterea schimbărilor climatice și reducerea riscurilor de inundație în zonele depresionare, prin reabilitări, redimensionări și construirea de sisteme separative la rețeaua de canalizare, fiind alocate fonduri de aproximativ 90 milioane de euro.

Hoștiuc a afirmat că până la finalul anului sunt deja 38,5 milioane de euro cheltuiți în cadrul programului de investiții, reprezentând 42 de kilometri de rețea de apă reabilitați, redimensionați și peste 30 de km de rețea de canalizare,

Pentru anul viitor, Apa Nova are un buget de 21,5 milioane de euro doar pentru programul de investiții obligatoriu și ținta companiei este ca în 2023-2024 să facă aproximativ 50 de km de rețea de apă și 40 de km de rețea de canalizare.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on