Arestări în cazul unei grupări suspectată că aducea droguri din Spania și le distribuia în Brăila

Luni, 05 Decembrie 2022, ora 19:59

155 citiri

Şapte persoane au fost arestate preventiv şi alte două au fost plasate în arest la domiciliu de magistraţii Tribunalului Brăila, într-un dosar în care DIICOT face cercetări faţă de o grupare care distribuia droguri şi substanţe psihoactive în municipiul Brăila.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Brăila au reţinut pentru 24 de ore nouă inculpaţi, cercetaţi pentru introducere în ţară de droguri de risc, trafic de droguri de risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astfel, începând cu luna iunie, în municipiul Brăila a acţionat o grupare care s-a ocupat cu distribuirea de droguri de risc (canabis) şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive (3-CMC) consumatorilor din oraş.

”Liderii acestei grupări au locuit, în cea mai parte a timpului, în Spania de unde au expediat în ţară, periodic, colete cu droguri, prin intermediul unor servicii de coletărie sau a unor persoane fizice. Coletele au fost supravegheate, pe timpul transportului, de către persoane de încredere, din anturajul acestora. După ce drogurile ajungeau în ţară şi erau depozitate în siguranţă, cei doi lideri ai grupării veneau în România cu avionul pentru a supraveghea şi coordona distribuirea acestora şi colectarea sumelor de bani provenite din valorificare”, a transmis, luni, DIICOT.

Unul dintre inculpaţi a fost prins în flagrant un inculpat după ce a introdus în ţară cantităţile de aproximativ 4.750 de grame de rezină de canabis, aproximativ 379 de grame de canabis şi 490 de grame de substanţe cu efect psihoactiv (3 CMC).

Totodată, procurorii DIICOT Biroul Teritorial Brăila, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila,

 » Aflați mai multe informații aici.