„Aveam nevoie de talentele voastre criminale”, le-a spus Prigojin deținuților care au luptat în Ucraina și au încheiat contractul

Evgheni Prigojin a trimis acasă, pe străzile din Rusia, un nou lot de pușcăriași care au luptat cu grupul Wagner în Ucraina. Le-a zis că au binecuvântarea lui să își continue viața în libertate, cât timp nu încalcă legea. Și dacă vor să se întoarcă pe front, trebuie doar să spună, că o să fie primiți bine. Evgheni Prigojin: Cu toată sinceritatea vă spun că îmi aduc aminte de mulți dintre voi atunci când v-am luat și mulți aveați îndoieli dacă să mergeți sau nu. Mă refer la el, care stă acolo, vesel, întreg și nevătămat.Mulțumesc! Băieți, ați trecut, așa cum se spune, prin sânge, pământ, piatră și zahăr. A fost greu și foarte greu. Acum toată lumea va merge acasă.Cei care nu aveți unde merge sau aveți dubii, am închiriat un hotel pentru voi. Ați primit cu toții această carte (n.red. – certificat de luptător) care arată prin ce ați trecut.Anterior v-am spus că aveam nevoie de talentele voastre criminale să ucidem inamicul în război.Aceste talente criminale nu mai necesare acum. Încercați să rețineți că nu trebuie să vă întoarceți la închisoare. Nu trebuie să fiți condamnați sau închiși ca să vă întoarceți la război cu noi.Țineți minte poruncile. Poate nu o să reușiți toți, dar faceți tot ce puteți cu viața voastră. Aveți bani, aveți medalii. Aveți suficientă adrenalină cât să ajungă și pentru strănepoții voștri. De aceea, aveți mai multă grijă.Cei care doresc să revină, vă așteptăm. Cei care doriți să faceți nuntă, botez, sau să studiați, mergeți înainte cu binecuvântarea mea, cum s-ar spune.Nu vreau să vă mai rețin, toată lumea se grăbește acasă. Vă mulțumesc și mult noroc! Editor : Liviu Cojan

 » Aflați mai multe informații aici.