Aviația israeliană bombardează obiective din Fâșia Gaza, după tiruri cu rachete din teritoriul palestinian

Armata israeliană a bombardat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică poziţii ale organizației Hamas din sudul Fâşiei Gaza după ce dinspre enclava palestiniană au fost trase tiruri cu rachete către teritoriul israelian, relatează AFP, preluată de Agerpres. Armata israeliană a anunţat într-un scurt mesaj transmis presei că „efectuează lovituri împotriva unor ţinte teroriste din Fâşia Gaza”, teritoriu palestinian aflat sub controlul mişcării islamiste armate Hamas.„Avioane de luptă israeliene vizează un fief al Brigăzilor Ezzedin al-Qassam (aripa armată a Hamas), aflat la vest de Khan Yunis” (oraş din sudul Fâşiei Gaza), au precizat pentru AFP surse palestiniene de securitate. Potrivit acelorași surse, au fost tiruri de artilerie și asupra unei baze de observare a mişcării islamiste din nordul enclavei. Israelul a bombardat poziții Hamas din Fâșia Gaza Foto: Profimedia Images Israelul a bombardat poziții Hamas din Fâșia Gaza Foto: Profimedia ImagesIsraelul a bombardat poziții Hamas din Fâșia Gaza Foto: Profimedia ImagesIsraelul a bombardat poziții Hamas din Fâșia Gaza Foto: Profimedia ImagesIsraelul a bombardat poziții Hamas din Fâșia Gaza Foto: Profimedia ImagesIsraelul a bombardat poziții Hamas din Fâșia Gaza Foto: Profimedia ImagesIsraelul a bombardat poziții Hamas din Fâșia Gaza Foto: Profimedia ImagesIsraelul a bombardat poziții Hamas din Fâșia Gaza Foto: Profimedia ImagesSmoke and fireball rises following an air strike in Khan Yunis in the southern Gaza Strip, in early time on January 2, 2022. Israel launched strikes against Gaza, a source inside the enclave said.
Smoke and fireball rises following an air strike in Khan Yunis in the southern Gaza Strip, Khan Yunis, Gaza Strip, Palestinian Territory – 01 Jan 2022,Image: 650272467, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: ProfimediaIsraelul a bombardat poziții Hamas din Fâșia Gaza Foto: Profimedia Images, Sâmbătă dimineaţă, două rachete lansate din Fâşia Gaza au căzut în Marea Mediterană, în largul coastelor metropolei israeliene Tel Aviv.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on