Bănci – Unele bănci din zona euro ar putea avea dificultăți să ramburseze banii împrumutați de la BCE

Unele bănci din zona euro ar putea avea dificultăți să ramburseze banii împrumutați de la Banca Centrală Europeană, deoarece piețele volatile îngreunează strângerea de fonduri, a declarat vineri autoritatea de supraveghere bancară a Uniunii Europene, transmite Reuters.

Profit.ro va organiza, pe 12 decembrie, conferința Profit Financial.forum – Piețele financiare și provocările noilor crize – Ediția a V-a, la care vor participa cei mai mari jucători din piața financiar-bancară.
Conferința, programată la Grand Hotel Marriott București, va fi organizată cu sprijinul Agista, Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, NNDKP, UniCredit Bank, Fondul Român de Contragarantare, Philip Morris România și First Bank, urmând să fie transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

Băncile aveau până de curând numerar în valoare de 2.100 miliarde de euro (2.210 miliarde de dolari) din operațiunile de refinanțare pe termen lung țintite (TLTRO) ale BCE, dar acum le rambursează după ce banca centrală a majorat costurile de împrumut pentru acestea, scrie News.ro.

”Băncile trebuie să ramburseze sume substanțiale din împrumuturile băncii centrale până în 2024. O serie de bănci se vor putea baza pe rezervele de lichiditate existente – inclusiv depozitele băncii centrale – pentru a rambursa împrumuturile băncilor centrale”, a spus Autoritatea Bancară Europeană (EBA) într-un raport privind riscurile din sectorul bancar într-o perioadă de 12 luni până în iunie 2022.

CITEȘTE ȘI Cele mai importante bănci cu capital austriac din România au dat statul în judecată. BCR s-a dus și la CEDO

“Totuși, unele bănci ar putea avea nevoie să emită datorii suplimentare sau să majoreze depozitele. Rămâne de văzut cât de costisitoare va fi înlocuirea finanțării băncii centrale”, a spus EBA.

Îndeplinirea cerințelor minime separate pentru emiterea de datorii care pot fi anulate într-o criză s-ar putea dovedi,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on