Autorul atacului din Hamburg, care a ucis şapte persoane, a fost vizitat de poliţişti, luna trecută, după ce o scrisoare anomină avertiza că acesta “nutreşte o ură profundă pentru credincioşi, în special martorii lui Iehova”, însă agenţii care au vorbit cu el nu l-au considerat periculos şi nici nu i-au confiscat arma, scrie BBC. Bărbatul de 35 de ani, identificat drept Philipp F., deţinea legal un pistol semiautomat Heckler&Koch şi era ţintaş amator. Acesta nu avea cazier sau legături cu terorismul, caz în care nu ar fi putut deţine arme, au indicat vineri autorităţile germane. Acesta ar fi fost la rândul său martor al lui Iehova, în trecut, însă a părăsit grupul “în termeni negativi”, spun autorităţile germane. Şeful poliţiei din Hamburd, Ralf Martin Meyer, a declarat vineri că bărbatul a fost vizitat de poliţişti după primirea scrisorii anonime. Aceasta avertiza că Philipp F. “nutreşte o ură profundă pentru credincioşi, în special martorii lui Iehova” şi că “ar putea suferi de o boală psihică, deşi nu a fost diagnosticat”.Însă poliţiştii spun că bărbatul a fost cooperant, în timpul discuţiei cu agenţii. Aceştia au decis să nu îi confişte arma.”Un pont anonim în care cineva se arată îngrijorat că altă persoană are o boală psihică nu este, în sine, un motiv să iei astfel de măsuri”, a declarat Ralf Martin Meyer.În seara zilei de joi, Philipp F. a deschis focul într-o sală de rugăciune a organizaţiei martorii lui Iehova din Hamburg, mai întâi printr-o fereastră, apoi din interior.El a ucis patru bărbaţi şi două femei cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani. A rănit de asemenea opt persoane, printre care şi o femeie însărcinată în luna a şaptea. Ea a supravieţuit, însă copilul nenăscut a murit.Apoi atacatorul s-a sinucis.Potrivit legii germane, persoanele sub 25 de ani trebuie să treacă printr-un examen psihologic înainte de a primi dreptul de a avea o armă de foc.În 2021,
