BBC: Ce urmează pentru regimul Putin, gruparea Wagner și războiul din Ucraina, după rebeliunea care a zguduit Rusia sâmbătă

Pe parcursul a 24 de ore, Vladimir Putin s-a confruntat cu cea mai dificilă provocare la adresa autorității sale de când a preluat puterea în Rusia în urmă cu două decenii. Deși riscul imediat pare să fi fost înăbușit de marginalizarea efectivă a lui Prigojin și a Wagner, dictatorul rus nu poate ieși decât puternic afectat din povestea insurecției de sâmbătă, scrie BBC. Putin nu a mai fost văzut în public și nici nu s-a mai adresat națiunii de la discursul de sâmbătă dimineață, când a ieșit cu chipul schimonosit de furie să-l acuze pe liderul Wagner de trădare și de faptul că i-a „înfipt un cuțit în spate”.În ciuda faptului că pare că amenințarea la regimul sângeros al lui Putin a dispărut, măsurile „anti-teroriste” impuse la Moscova încă sunt în vigoare, deși nici măcar nu este clar dacă dictatorul rus se află în capitală sau nu.Există posibilitatea ca Putin să defuleze în vreun fel după evenimentele de sâmbătă, însă este neclar în ce formă va se va întâmpla – fie militar împotriva Ucrainei, fie pe plan intern, împotriva acoliților lui pe care îi consideră insuficient de atașați regimului său. Europarlamentarul polonez Radek Sirkorski a declarat, pentru BBC, că este probabil ca Putin „să-i epureze pe cei pe care îi percepe ca fiind ezitanți”, ceea ce înseamnă că regimul său va deveni „și mai autoritar și mai brutal”.Prigojin în BelarusAnunțul lui Prigojin că abandonează lupta împotriva regimului Putin a venit fulgerător, sâmbătă seara, deși informațiile din Rusia încă arătau că mercenarii Wagner se îndreaptă spre Moscova.Și mai bizar a fost motivul pentru care Prigojin a hotărât să renunțe la rebeliune – o discuție cu dictatorul din Belarus, Lukașenko. Nu există încă niciun detaliu cu privire la discuția dintre cei doi, și nu este cunoscut să fi existat vreo relație anterioară între Lukașenko și Prigojin.Ulterior,

 » Aflați mai multe informații aici.