Botoşani: Percheziţii la locuinţele unor persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic2023-03-11 12:56:28Nr afisăriModifică dimensiunea fontului:Poliţiştii din Botoşani au efectuat, sâmbătă, 25 de percheziţii la locuinţele unor persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalistică, protecţia animalelor, acţiuni speciale şi al jandarmilor, au pus în executare 25 de mandate de percheziţie domiciliară la locuinţe din oraşul Săveni şi comunele Ungureni şi Drăguşeni.
“În cadrul activităţilor desfăşurate, la locaţiile vizate au fost descoperiţi şi ridicaţi, în vederea continuării cercetărilor, peste 40 de ogari, animale sălbatice ţinute în captivitate, piei şi leşuri de animale, un autoturism, o motocicletă off road, o armă neletală supusă autorizării, telefoane mobile, precum şi alte bunuri folosite la comiterea infracţiunilor”, a afirmat Nenişcu.
Oficialul IPJ Botoşani a precizat că la acţiune au participat peste 100 de poliţişti şi jandarmi.
În urma percheziţiilor, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 35.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind microciparea câinilor, sterilizarea şi înstrăinarea acestora. AGERPRES/(AS – autor: Cristian Lupaşcu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.