Bursa – Sesiune de creșteri pe Wall Street, după date încurajatoare privind inflația

Foto dreamstime.com

scris ieri, 23:40

Acțiunile americane s-au apreciat pentru a doua sesiune consecutivă marți, pe fondul datelor încurajatoare privind evoluția inflației, care au alimentat speranțele legate de încetinirea ritmului de înăsprire a politicii monetare.

Rata anuală a inflației a încetinit la 7,1% în noiembrie, de la 7,7% în luna precedentă, coborând la cel mai redus nivel de la finele anului 2021, potrivit statisticilor publicate marți de Departamentul american al Muncii.

Datele întăresc așteptările ca Rezerva Federală (Fed) să majoreze dobânda-cheie cu 50 de puncte procentuale la ședința care se va încheia miercuri, după patru creșteri consecutive de câte 75 de puncte procentuale.

CITEȘTE ȘI Acțiunile Băncii Transilvania suferă un recul de peste 2% și trag în jos bursa

S&P 500 a urcat cu 0,73%, până la 4019,65 puncte, extinzând avansul de luni. Indicele Dow Jones s-a apreciat cu 0,30%, iar Nasdaq Composite a avansat cu 1%.

Acțiunile din sectorul tehnologic, printre cele mai sensibile la mișcările de politică ale Fed, au condus creșterile.

Meta Platforms, compania-mamă a Facebook, a urcat cu 4,74%. Acțiunile Alphabet s-au apreciat cu 2,5%, iar titlurile Amazon au avansat cu 2,1%.

“O valoare mai scăzută a IPC (Indicele Prețurilor de Consum – n.r.) înseamnă, inerent, o Fed blândă. Cele mai riscante părți ale pieței bursiere sunt cele mai sensibile la schimbările din jurul ratei”, a comentat Gareth Ryan, directorul general al IUR Capital, citat de Bloomberg.

Afla mai multe despre
actiuni sua
bursa wall street
fed
majorare dobanzi fed
inflatie sua  » Aflați mai multe informații aici.

Posted on