BVB – Sesiune slabă la bursă: cotațiile în derivă și volume foarte mici

Sursa foto: Wrangler | Dreamstime.com

scris ieri, 22:00

Indicii principali de la BVB au pierdut o treime de procent într-o sesiune cu lichiditate slabă.

Pe piețele dezvoltate de acțiuni, în pofida unei tendințe de marcare de profituri în sesiunea europeană, investitorii au reușit să mențină cotațiile ancorate în zona redutelor cucerite la debut de an 2023. Indicele Dow Jones Average Industrial de la New York Stock Exchange se menține peste nivelul de 33.500 de puncte, iar indicele DAX40 de la Frankfurt s-a păstrat în jurul reperului de 14.800 de puncte.

Pe bursa românească, însă, cumpărători au luat o zi de pauză, după ce au împins piața cu forță de la începutul anului. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 22,42 milioane lei (4,55 milioane euro), doar la jumătatea valorii medii zilnice tranzacționare a ultimilor ani.

CITEȘTE ȘI Foști șefi ai Transelectrica cer bani pentru că ar fi fost demiși ilegal. Există și un dosar penal

Lichiditatea redusă a lăsat cotațiile în derivă, cu o apreciere anemică, de 0,12%, doar pentru indicele energetic BET-NG și un declin de aproximativ o treime de procent pentru ceilalți indici relevanți: -0,30% atât pentru pentru indicele compozit BET-XT, cât și pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 50.583,97 de puncte și -0,35% pentru indicele reprezentativ BET, care, la nivelul de 12.244,17 de puncte, este într-o ușoară retragere după ce impulsul ascendent recent l-a readus în zona pragului maximal atins – local – în luna decembrie a anului trecut, așa cum se vede pe graficul atașat.

Simptomatic pentru deriva pieței, cele mai lichide acțiuni, cu transferuri însumând 9,06 milioane lei, cele ale Fondului Proprietatea (FP) au staționat la prețul de 2,0900 lei/acțiune.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on