Câinii lui Kim Jong-un au ajuns în cele din urmă la zoo, pentru că guvernul din Coreea de Sud nu a mai vrut să le cumpere de mâncare

Doi câini dăruiți în urmă cu patru ani de liderul nord-coreean, Kim Jong-un, au ajuns la o grădină zoologică din Coreea de Sud, după o neînlegere legată de costurile pentru mâncarea și îngrijirea lor și cine ar trebui să plătească pentru asta. Kim îi oferise cei doi câini de vânătoare Pungsan, o rasă originară din Coreea de Nord, președintelui sud-coreean de atunci, Moon Jae-in, după summitul de la Phenian din 2018. Moon a renunțat la câini luna trecută, invocând lipsa de sprijin financiar pentru ei din partea guvernului conservator condus de Yoon Suk Yeol.Câinii, pe nume Gomi și Songgang, au fost mutați într-o grădină zoologică condusă de oficiali locali din orașul Gwangju, în sudul țării, după o ședere temporară la un spital veterinar din orașul Daeju.Luni, în prezența primarului orașului Gwangju, Kang Gijung, câinii au fost prezentați presei, având etichete cu numele lor la gât. „Gomi și Songgang sunt un simbol al păcii, al reconcilierii și cooperării sud-coreene. Îi vom crește bine, așa cum am cultiva o sămânță pentru pace”, a spus Kang, potrivit biroului său de presă citat de The Guardian.Câinii au șase pui, toți născuți după ce au venit în Coreea de Sud. Unul dintre ei, pe nume Byeol, a fost crescut în grădina zoologică Gwangju din 2019. Restul de cinci se află în alte parcuri zoo din Coreea de Sud.Oficialii grădinii zoologice din Gwangju au spus că vor încerca să o crească pe Byeol și pe părinții ei împreună, deși sunt ținuți separat, pentru că nu se cunosc.Gomi și Songgang sunt în mod oficial proprietatea statului și, în timp ce era în funcție, Moon i-a crescut la reședința prezidențială. După ce și-a încheiat mandatul, în mai, Moon i-a putut duce la domiciliul său privat datorită modificării legii care acum permite mutarea cadourilor prezidențiale în afara clădirilor prezidențiale,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on