Când revoluția putinistă își devorează copiii neobedienți

Pare să fi fost mult prea mult pentru poliția politică a liderului de la Kremlin. A cărui țară, de mult infernală pentru jurnaliști, se transformă tot mai vădit într-un stat totalitar pur și dur.

Citeste toate textele scrise de Petre M. Iancu (DW) pentru Ziare.com

Mai nou, regimul Putin a hotărât închiderea organizației pentru apărarea drepturilor omului, Memorial, al cărui șef e târât de ani de zile prin tribunale, închisori și lagăre pe bază de acuze false, procese înscenate și recursuri ale procurorilor care tot cer și obțin înăspriri de condamnări arbitrare. Înființată la finele anilor 80, organizația nonguvernamentală Memorial a încercat să elucideze partea cea mai asasină și sângeroasă a comunismului sovietic, în speță capitolul ei stalinist, cu crimele lui în masa, precum și cele comise de naziști pe teritoriul sovietic.

Concomitent, Memorial a intervenit în favoarea prizonierilor de conștiință și a drepturilor deținuților politici. Or, toate acestea sunt intolerabile pentru un regim Putin, al cărui autoritarism îi apasă tot mai greu și mai puțin suportabil pe ruși, care a inițiat o revoluție neostalinistă, admiră și permite să se aduleze deschis stalinismul și tinde, ca atare, să-i repete crimele.

Pe plan internațional, lichidarea prin justiție a organizației Memorial, pe care cleptocrația rusă o învinuiește de încălcare a așa-numitei legi pentru “agenții străini”, o normă selectiv represivă, menită a slăbi și a supune societatea civilă și a frauda alegeri, a stârnit previzibile critici.

Șeful diplomației americane, Blinken, a deplâns, în termeni vagi, ceea ce a descris, textual, drept “restrângerea, în ultimul an, a spațiului destinat societății civile independente, presei și activităților pro-democratice”, precedând închiderea organizației Memorial. Blinken a mai exprimat solidaritatea SUA cu “toți cei oprimați pentru că își exercită dreptul la opinie și libertatea întrunirii”. Germania a calificat decizia ca “mai mult decât incomprehensibilă”,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on