Cazul fraților Tate | The Observer: TikTok şi Twitter sunt sub tirul criticilor din cauza postărilor false ale fanilor. Acestea ar putea prejudicia ancheta ⋆ Universul.net

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Companiile de social media TikTok şi Twitter sunt criticate după ce au permis vehicularea unor teorii ale conspiraţiei ce ar putea afecta ancheta privind traficul de persoane în cazul „regelui masculinităţii toxice”, Andrew Tate, care a fost arestat în România alături de fratele său, relatează săptămânalul „The Observer”, preluat de News.ro.

Cele două companii sunt sub tirul criticilor în acest weekend pentru că au permis răspândirea unor informaţii false de către fanii lui Andrew Tate, după arestarea acestuia în legătură cu o anchetă privind traficul de persoane. În orele care au urmat arestării sale, TikTok şi Twitter au fost inundate de postări care susţineau în mod fals că Andrew Tate a fost eliberat, precum de teorii ale conspiraţiei care spuneau că britanicul, care are şi cetăţenie americană, este victima unei înscenări, arată analiza „The Observer”.

Imran Ahmed, directorul executiv al unei organizaţii din Marea Britanie pentru combaterea urii în online, a declarat că proliferarea unor teorii ale conspiraţiei ar putea pune în pericol integritatea unei anchete sau siguranţa celor implicaţi, ceea ce „este de neconceput”.

Andrew Tate, în vârstă de 36 de ani, este foarte cunoscut în mediul online pentru opiniile sale misogine, reaminteşte „The Observer”. O investigaţie realizată de publicaţia britanică în luna august a arătat că TikTok îi promova agresiv conţinutul către utilizatori, inclusiv către băieţi şi tineri. Membrii „academiei online” a lui Tate fuseseră instruiţi să posteze clipuri deliberat controversate, în încercarea de a creşte gradul de implicare şi de a manipula algoritmul platformei de social media.

Vineri, după arestarea lui Tate, pe reţelele sociale mii de susţinători au dat deja verdictul. Pe TikTok şi Twitter, fanii lui Tate au susţinut – fără dovezi – că este victima unei înscenări. Fanii au folosit hashtag-uri precum #freetopG şi #tateinnocent.

 » Aflați mai multe informații aici.