CCIR se implică în înființarea unui consiliu de afaceri româno-mexican

Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, a primit marți, 26 octombrie, vizita E.S. dl. Guillermo Ordorica Robles, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotențiar al Statelor Unite Mexicane în România, în scopul dinamizării schimburilor comerciale bilaterale.

„Având în vedere poziționarea geografică a celor două state, comerțul dintre România și Mexic se poate realiza numai prin portul Constanța. Astfel, este foarte important ca atât ambasada cât și comunitatea de afaceri mexicană din România, să fie mai activă în această zonă, mai ales că Portul Constanța oferă o serie de facilități din punct de vedere al infrastructurii și accesibilității, dar și din punct de vedere al dezvoltării unei platforme logistice pentru depozitare sau producție, avându-se în vedere statutul de zonă liberă.

După cum se știe, industria de petrol și gaze este foarte puternică în România și există deja o cooperare româno-mexicană în acest domeniu, ceea ce reprezintă o bună oportunitate de dezvoltare în viitor. România este o țară membră a Uniunii Europene, iar înființarea unei companii în țara noastră, indiferent de statul din care provin acţionarii oferă acces la fonduri și subvenții europene”, a declarat președintele CCIR,  Mihai Daraban.

Vezi și: SUA, un prim pas în vederea renunțării la visa waiver pentru România

„Profit de această întâlnire pentru a vă propune înființarea unui consiliu de afaceri româno-mexican, având în vedere că, în prezent, în România există doi consuli onorifici, respectiv la Cluj și Timișoara și sperăm, cu ajutorul dumneavoastră, să putem identifica un al treilea consul pentru zona Constanța.

Ne-am dori ca acest consiliu să fie înființat cu ajutorul CCIR, împreună cu ambasada și consulatele onorifice aparținând Mexicului.  Țara noastră se află în plin proces de deschidere politică externă, devenind al doilea partener comercial al Statelor Unite ale Americii, încurajând politici de piață liberă.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on