Ce spune NATO despre arma cu laser a Rusiei

Oficialii ruși s-au lăudat zilele trecute cu un laser ultraperformant, care poate „orbi” sateliții NATO, dar adjunctul secretarului general al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, atrage agenția că există, pe de o parte, multă propagandă din partea Rusiei, iar pe de altă parte, astfel de echipamente de ultimă generație nu ar putea oricum să schimbe raportul de forțe din teren.  Vicepremierul rus Iuri Borisov a declarat miercuri că Rusia dispune de o armă laser capabilă să „orbească” toţi sateliţii de pe orbita terestră aflaţi până la 1.500 de kilometri altitudine. Sistemul laser, care ar fi unul mobil, a fost prima oară anunţat de preşedintele rus Vladimir Putin în 2018, într-un moment în care Moscova a dezvăluit o întreagă gamă de super-arme. În prezent, se cunosc puţine lucruri despre acest super-laser sau performanţele sale. „Există, evident, o generație de echipamente moderne pe care Rusia le-a dezvoltat. Ele nu sunt atât de performante cum spun ei, așa cum nu sunt nici atât de precise armamentele „de precizie” ale Rusiei. Proporția eficacității acestor tiruri este demonstrată. Dar într-adevăr, încearcă să folosească propagandistic. Din punct de vedere al schimbării raporturilor de putere de pe teren, aceste echipamente de ultimă generație nu schimbă realitatea, pentru că au tras 2.000 de lovituri, au lovit în multe locuri, efectul agregat este relativ puțin considerabil. Creează pagube, creează daune, creează morți de oameni nevinovați, dar raportul de forțe pe teren nu este modificat de aceste echipamente. Au făcut multă reclamă în jurul unui armament nou pe care l-au deplasat în Ucraina: tancul indistructibil – care sare în aer la fel, trenurile blindate și așa mai departe. Sau „Moskva”. Există destul de multă propagandă, există și echipamente care sunt interesante”, a comentat Mircea Geoană, vineri, la Interviurile Digi24.ro. Pe de altă parte, adjunctul secretarului general al NATO subliniază că nu sunt indicii că Rusia ar avea intenția și capabilitatea să înceapă o escaladare cu NATO.„Și noi încercăm să evităm escaladarea cu Rusia,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on