Ce spune Raed Arafat despre angajaţii de la stat nevaccinaţi

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat, vineri seară, că nu i se pare normal ca unui vizitator într-o instituţie publică să i se ceară certificatul verde de către un angajat nevaccinat, însă a reiterat ideea că restricţionarea dreptului la muncă se poate face doar în Parlament.”La instituţiile publice, la angajaţi doar prin lege putem impune anumite reguli şi din câte ştiu e un proiect de lege depus. Se va aranja acolo cu o anumită categorie de angajaţi care trebuie să aibă fie vaccin, fie test periodic. În clădirile publice, persoanele care vin în vizită, vizitatorii, cei care vor să intre, trebuie să prezinte certificatul verde unde intră şi testatul. Adică vreau să rezolv o problemă într-o instituţie publică, nu vreau să mă vaccinez, nu sunt trecut prin boală, mă testez. Nu vreau nici să mă testez, nu intru. Ai soluţia să prezinţi testul înregistrat în aplicaţie, care este soluţia normală, vorbim de certificatul verde. Dacă prezinţi testul separat, cu cod QR, cu tot, poate că se ia în considerare, dar în mod normal trebuie să fie înregistrat în aplicaţie”, a declarat Raed Arafat, la Digi24, vineri seară. 

La fel, la instituţiile private, cei care merg în vizită, trebuie să prezinte certificatul de vaccinare. 

”La private, la peste 50 de persoane în clădire, se aplică aceleaşi reguli ca la instituţiile publice. Adică vizitatorii care vor să intre în clădirea de birouri care are sute de oameni intră dacă sunt vaccinaţi, trecuţi prin boală sau testaţi în ultimele 48 de ore pe un test antigen, în ultimele 72 de ore cu un test PCR. Firmele de pază pot să facă verificările. Dacă refuză un cetăţean să prezinte certificatul, nu intră. Dacă insistă, se cheamă ordinea publică, Poliţia, Jandarmeria. Asta e regula”, a declarat Arafat. 

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on