Cine construiește mesajele care au îngenuncheat România? Și cu ce seamănă ele, ca două picături de apă

Ambulanțele sunt o butaforie. Morții nu există. Numeroși oameni vehiculează simultan această noutate spectaculoasă, o teorie atractivă și o formulează, în scris, în cuvinte similare.

Nu e prima înștiințare senzațională care se multiplică remarcabil pe internet sau pe televiziunile de știri, în special pe Antena 3 și România TV, de la începutul pandemiei.

„Se dau bani familiilor pentru ca să declare morții COVID”

Printre primele mituri conspiraționiste s-a numărat zvonul că „Autoritățile dau bani familiilor pentru ca decedații de alte boli să fie înregistrați drept morți COVID”. Fiind una dintre primele „știri”, ea a circulat inițial în subteran. Ipoteza era că statul încerca să propage frica prin supraevaluarea morților. 

Ca și alte redacții, Libertatea a fost inundată cu acest pont, din partea unor oameni fără identitate. Anonimatul nu e nicio problemă. Lucrăm, ca ziariști, cu oameni diverși, inclusiv cu cei care se ascund, din diverse motive. Îi respectăm pe toți. 

În mesajul inițial, ei spuneau: „cineva din familia mea a fost în această situație”. Când am dialogat cu profilele de Facebook sau cu emițătorii e-mailurilor, dorind să aflăm mai multe, ei și-au schimbat un pic versiunea: „Nu eu, un prieten știe exact ce s-a întâmplat”. 

I-am rugat să ne pună în legătură cu amicul care știa exact care este familia plătită de autorități ca să le fie declarat mortul de COVID, deși pacientul murise de altceva.

În zeci de situații s-a repetat pattern-ul conservației și, de fiecare dată, „prietenul” nu a revenit cu detalii, a dispărut.

Procesul verificării unor informații înregistrează, în mod firesc, și rateuri. Dar niciodată nu se întâmplă ca 100% dintr-un eșantion de zeci de surse să dea înapoi, să nu mai apară, ca și cum întrebarea i-a pus pe fugă. 

Distribuția normală a oamenilor care vor să discute cu presa,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on