Cioloș, desemnat premier ⋆ Universul.net

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare pentru soluţionarea crizei politice, că a decis ca Dacian Cioloş să fie desemnat pentru postul de prim-ministru, transmite News.ro.

”Partidele au venit cu diferite abordări, propuneri, aşa cum reprezentanţii le-au prezentat şi opiniei publice. Din aceste propuneri am reţinut una, pe care o voi şi pune în practică, şi anume am decis să desemnez pentru poziţia de candidat la funcţia de premier pe Dacian Cioloş”, a declarat preşedintele.

„Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat în această seară pe Dacian Cioloş pentru funcția de prim-ministru și l-a mandat să formeze un nou guvern.

USR este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării și să inițieze imediat negocieri cu PNL și UDMR pentru un guvern care să scoată România din criză.

În această seară are loc o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern cu puteri depline, care să gestioneze pandemia, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR”.

Profil

Dacian Cioloş, în vârstă de 52 de ani, ales recent preşedinte al USR PLUS, are oportunitatea de a redeveni premier la aproape şase ani de la momentul în care a preluat pentru prima dată şefia Executivului, la acel moment, pe fondul presiunii sociale create după incendiul din Colectiv şi cu voturile PSD şi PNL, potrivit News.ro.

Cioloş a luat contact cu politica în studenţie, când a activat în organizaţia de tineret a unei mişcări naţionaliste. Apoi a devenit ministru al Agriculturii în Guvernul Tăriceanu, comisar european, prim-ministru şi liderul grupului Renew din Parlamentul European, post la care a renunţat după alegerea la conducerea USR.

De profesie inginer horticultor, Dacian Cioloş se implică civic încă din studenţie.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on