Ciucă: PNL continuă să susţină cota unică. Noi nu susţinem introducerea de taxe şi impozite noi ⋆ Universul.net

Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la Cluj-Napoca, că PNL continuă să susţină cota unică şi nu susţin introducerea de taxe şi impozite noi. Am făcut menţiunea acum două zile, nu se discută despre impozitul progresiv, nu există în momentul de faţă altă formulă de impozitare ci există analize şi studii care se derulează în grupul de lucru de la Ministerul Finanţelor, a mai precizat şeful Executivului, transmite News.ro.

”Am făcut menţiunea acum două zile, nu se discută despre impozitul progresiv, nu există în momentul de faţă altă formulă de impozitare ci există analize şi studii care se derulează în grupul de lucru de la Ministerul Finanţelor. Odată ce vor finaliza aceste măsuri de optimizare fiscală, vom trece la etapele de consultare cu mediul academic, mediul de bussines, asociativ şi în final să avem o decizie care să vină să sprijine tot ceea ce înseamnă atât colectarea banilor la bugetul de stat, cât şi sprijinul pe care trebuie să îl acordăm mediului de afaceri”, a spus premierul.

Şeful Executivului a precizat că această creştere eocnomică se datorează în mare măsură dialogului pe care l-au avut cu mediul de afaceri, dialogului cu instituţile de specialitate şi de asemenea, dialogului cu investitorii români şi străini şi încrederii pe care au reşuşit să o dea până acum, că au proiecte concrete, predictibilitate şi stabilitate în acest domeniu.

”PNL continuă să susţină cota unică, noi nu susţinem introducerea de taxe şi impozite noi”, a menţionat Ciucă.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on