Comunitatea Declic a deschis, marţi, primul proces de climă din România, împotriva statului român, prin care cere, printre altele, amendarea premierului Nicolae Ciucă şi a miniştrilor Mediului şi Energiei.
“Premieră în justiţie: Primul proces pe climă deschis împotriva statului român. Declic cere măsuri urgente, dar şi amendarea premierului Ciucă, alături de miniştrii Mediului şi Energiei. Comunitatea Declic a depus, marţi, 31 ianuarie 2023, la Curtea de Apel Cluj, actele pentru primul proces pe climă din România, proces prin care este chemat statul român în judecată. Declic cere judecătorilor să oblige Guvernul să ia acţiuni concrete pentru combaterea schimbărilor climatice. Mai mult, membrii Declic cer în instanţă şi amendarea premierului Nicolae Ciucă, a ministrului Energiei, Virgil Popescu, şi a ministrului Mediului, Tanczos Barna, pentru fiecare zi în care amână măsurile”, se arată într-un comunicat transmis de Comunitatea Declic.
Potrivit sursei citate, Declic a invocat, în acţiunea de la Curtea de Apel Cluj, faptul că inactivitatea Guvernului afectează “dreptul la viaţă şi dreptul la viaţă privată, dreptul de proprietate, dreptul la un trai decent, dreptul la un mediu sănătos şi durabil, precum şi dreptul la un viitor demn al generaţiilor viitoare”. ”Statul are obligaţia de a lua măsuri pentru a asigura un viitor sănătos şi durabil pentru toţi cetăţenii”, se arată în acţiunea depusă la Curtea de Apel Cluj.
“De aceea, Declic solicită în instanţă: ‘Obligarea pârâţilor Nicolae Ionel Ciucă, Tanczos Barna şi Virgil Popescu la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, până la adoptarea efectivă a măsurilor ce se impun pentru atingerea obiectivelor prevăzute’. Procesul urmăreşte ca, la final, instanţa să oblige statul român, prin hotărâre judecătorească: 1. să ia toate măsurile necesare în vederea reducerii cu 55% a gazelor cu efect de seră (în continuare GES) până în anul 2030,