Un bărbat şi o femeie sunt cercetaţi într-un dosar care vizează mai multe infracţiuni, între care camătă şi şantaj, anchetatorii clujeni stabilind că cei doi cereau înapoi sume şi de opt ori mai mari decât cele împrumutate.
Conform unui comunicat transmis, sâmbătă, de IGPR, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Turda, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj şi al jandarmilor Detaşamentului 4 de Jandarmi Turda, au efectuat trei percheziţii domiciliare pentru documentarea activităţii infracţionale a două persoane.
“În dosarul penal sunt vizaţi un bărbat, în vârstă de 47 de ani, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de camătă, furt, şantaj, înşelăciune, răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei şi violare de domiciliu şi o femeie, în vârstă de 29 de ani, bănuită de comiterea infracţiunii de camătă, ambii din municipiul Turda. Din activităţile investigativ-operative derulate de poliţişti, reiese faptul că, de la începutul anului 2021 şi până în cursul lunii iulie 2022, bărbatul ar fi oferit diverse sume de bani mai multor persoane, cu titlu de împrumut, uneori prin intermediul femeii de 29 de ani, pentru care, la restituire, ar fi perceput sume chiar şi de 8 ori mai mari, împrumuturile fiind cuprinse între 100 de lei şi 4.000 de lei. Pentru a se asigura că sumele de bani vor fi remise de persoanele vătămate, bărbatul le-ar fi constrâns cu ameninţări şi agresiuni fizice”, spun anchetatorii.
De asemenea, în unele cazuri, el le vindea diferite bunuri pe care le estima la valori mai mari decât cele reale, pentru a primi de la persoanele vătămate sume mai mari de bani.
Potrivit IGPR, în lunile ianuarie şi februarie, inculpatul s-a întâlnit cu un bărbat căruia i-ar fi împrumutat de mai multe ori sume de bani şi i-ar fi sustras, din mână, 2.200 de lei.