CNN: Oficialii americani, optimişti că Germania va trimite tancuri Leopard în Ucraina ⋆ Universul.net

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, care joi se află la Berlin, va face „presiuni asupra germanilor” pentru a-şi da acordul ca tancurile lor Leopard să fie transferate în Ucraina, pentru a oferi „într-un moment crucial” capacitatea de a contracara orice potenţială ofensivă de primăvară a Rusiei, a declarat miercuri pentru CNN un înalt oficial american din domeniul apărării, potrivit News.ro.

„Suntem foarte optimişti că vom face progrese cu privire la această cerinţă până la sfârşitul săptămânii”, a spus oficialul citat de CNN.

Germania este reticentă în a aproba transferul din alte ţări către Ucraina a tancurilor Leopard. Fiind fabricate în Germania. Berlinul trebuie să-şi dea acordul înainte ca ţări precum Polonia şi Finlanda, care şi-au declarat în mod deschis disponibilitatea de a trimite tancuri Leopard în Ucraina, să fie autorizate să dea curs acestor livrări.

„Nu vom merge niciodată singuri într-un astfel de demers. Este necesar, într-o situaţie foarte dificilă ca aceasta”, a declarat marţi cancelarul german Olaf Scholz, în timp ce presa internaţională a relatat că Berlinul ar pune condiţia ca şi Washingtonul să livreze către Ucraina tancuri de luptă de fabricaţie americană.

Lloyd Austin, şeful Pentagonului, se află în Germania, unde urmează să se întâlnească cu ministrul german al apărării înainte de a convoca vineri, la baza americană de la Ramstein, o reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina, pentru a discuta cu aproximativ 50 de ţări şi organizaţii despre ajutorul ce urmează să fie furnizat în continuare ţării invadate de Rusia în urmă cu aproape un an.

„Chiar deschidem uşa pentru a crea această capacitate într-un moment crucial. Europa antrenează forţele ucrainene pentru a avea această capacitate. Noi instruim forţele ucrainene. Acum au nevoie de fapt de capacitate reală, de tancuri,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on