Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut

scris astăzi, 13:16

Comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut, în termeni nominali, cu 19,9%, în primele zece luni, față de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

”Comenzile noi din industria prelucrătoare, în perioada 1.I-31.X.2022, comparativ cu perioada 1.I31.X.2021, au crescut în termeni nominali, pe ansamblu, cu 19,9%, datorită creșterilor înregistrate în industria bunurilor de folosință îndelungată (+23,3%), industria bunurilor intermediare (+22,2%), industria bunurilor de uz curent și în industria bunurilor de capital (+18,4%), fiecare”, arată datele INS.

CITEȘTE ȘI Mercedes Benz confirmă fabricile din România, în planurile de producție pentru mașini electrice

OCTOMBRIE 2022 COMPARATIV CU SEPTEMBRIE 2022

Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna octombrie 2022, comparativ cu luna precedentă, au crescut în termeni nominali, pe ansamblu, cu 2,4%, datorită creșterilor înregistrate în industria bunurilor de folosință îndelungată (+10,5%) și în industria bunurilor de capital (+5,1%), scrie News.ro.

Scăderi au înregistrat industria bunurilor de uz curent (-3,9%) și industria bunurilor intermediare (-2%).

OCTOMBRIE 2022 COMPARATIV CU OCTOMBRIE 2021

Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna octombrie 2022, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, au crescut în termeni nominali, pe ansamblu, cu 23,8%, datorită creșterilor înregistrate în industria bunurilor de folosință îndelungată (+41,3%), industria bunurilor de capital (+29,8%), industria bunurilor de uz curent (+16,9%) și în industria bunurilor intermediare (+13,3%).

Afla mai multe despre
industria prelucrătoare
comenzi
ins

 » Aflați mai multe informații aici.