Comitetul Național pentru Situații de Urgență, așteptat să aprobe restricțiile care vor intra în vigoare de luni. Care vor fi activitățile strict interzise

Vineri, 22 Octombrie 2021, ora 07:31

4369 citiri

Ccompletă a restricţiilor care se vor aplica de luni, iar acestea vor fi ulterior aprobate într-o şedinţă de Guvern. Se are în vedere impunerea certificatului verde pentru majoritatea activităţilor, interzicerea evenimentelor private şi restricţii de circulaţie. De asemenea, masca de protecţia va redeveni obligatorie în toate spaţiile.

CNSU se reuneşte, vineri, de la ora 13.00, pentru a stabili lista concretă a măsurilor şi a restricţiilor care se vor aplica începând de luni.

Ulterior, aceste măsuri vor fi aprobate de către Guvern, Executivul fiind convocat pentru ora 14.00.

După aprobare, măsurile vor fi publicate în Monitorul Oficial şi vor intra în vigoare începând de luni, aşa cum a anunţat preşedintele Klaus Iohannis.

Pe lângă vacanţa forţată a elevilor, de două săptămâni, se au în vedere impunerea certificatului verde pentru majoritatea activităţilor, interzicerea evenimentelor private şi restricţii de circulaţie.

De asemenea, masca de protecţia va redeveni obligatorie în toate spaţiile.

Citeste si:

Virusul SARS-CoV-2 a fost descoperit, pentru prima dată, în 2019, iar de atunci viața oamenilor, la nivel global, a fost puternic influențată de efectele acestuia. Atât de puternic încât…

Deputatul PSD Alexandru Rafila a subliniat că noile restricții, anunțate marți de președintele Klaus Iohannis, „nu pot fi acceptate de populație dacă vor fi recomandate exact de persoanele…

Sursa: Ziare.com

DigiSport.ro

Digi24.ro

DigiSport.ro

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on