La finalul lui 2022, o scrisoare semnată de directorul adjunct al Poştei Române, Carmen Mirela Alecu, arăta că s-ar intenţiona reducerea organigramei cu aproximativ 50% în administraţia centrală.
Aceasta spunea, la acel moment, că s-ar face presiuni asupra angajaţilor să plece voluntar, în schimbul a 4-5 salarii compensatorii, dar şi că noua organigramă nu ar avea un fundament real şi corect.
“Vor avea loc concedieri care vor genera acționări în instanță pe numele companiei. Având în vedere încălcarea legislației muncii, procesele vor fi pierdute de companie, în consecință vor fi generate costuri de despăgubire a celor concediați”, se arăta în scrisoarea destinată premierului Nicolae Ciucă, ministrului comunicațiilor Sebastian Burduja, conducerii companiei și sindicatelor. CITEŞTE MAI MULTE DESPRE ACEST SUBIECT AICI
Există, însă, mai mulţi paşi care trebuie îndepliniţi pentru a putea concedia un angajat al Poştei Române, paşi care, conform unor surse din companie, nu au fost respectaţi.
Astfel, surse din Poşta Română au afirmat că “nu a existat o consultare cu SLPR (n.r. Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România) pe această temă” dar şi că “În documentele invocate : HCA nr. 179/09.12.2022; Memorandum; Program de guvernare; studiul Deloitte; nu sunt prezente motive reale care să justifice desființarea fiecăruia din cele 18 posturi”.
Paşii necesari pentru concedieri nu ar fi fost respectaţi
Aceleaşi surse spun că nu au fost respectaţi paşii din art. 65, alin 2, din Codul Muncii, cu privire la concedieri. Conform legii, “Decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu:
a) motivele care determină concedierea;
b) durata preavizului;
c) criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;
d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate și termenul în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant,
» Aflați mai multe informații aici.