Condamnările răsunătoare din 2022. Șapte VIP-uri penale care au ajuns definitiv după gratii cu scandal și tânguieli

Anul 2022 a însemnat epilogul unor procese „de calibru” și comndamnări răsunătoare, în urma cărora VIP-uri penale fie au ajuns definitiv după gratii, fie au ales calea exilului.

Doi foști miniștri, doi medici șpăgari, doi primari și o escroacă au fost găsiți vinovați pentru fapte de corupţie, a căror prejudiciu însumat ar însemna zeci de milioane de euro.

Elena Udrea a piedut definitiv, pe 7 aprilie 2022, lupta cu procurorii DNA în Dosarul Gala Bute, astfel că s-a ales cu o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Udrea a sperat până în ultima clipă că va fi achitată, după ce a dat o groază de bani pe avocați cu renume. Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a reprezentat-o la ultimul termen de judecată pe Elena Udrea, în contestația în anulare pe care a depus-o în 2019 împotriva deciziei pe fond în Dosarul Gala Bute.

Elena Udrea avea o condamnare de 6 ani pe numele ei încă din 2018, dar în urma scandalului pe tema nelegalității compunerii completurilor de judecată de la Înalta Curte, în urma unei decizii a CCR, decizia definitivă a acestei instanţe a fost anulată, iar procesul a fost suspendat până la tranșarea conflictului juridic la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Acum exact un an, pe 21 decembrie 2021, judecătorii europeni au arătat că magistrații din România pot ignora deciziile CCR dacă acestea creează „un risc sistemic de impunitate” în cauzele de corupţie și în cele de fraudă cu fonduri UE. Hotărârea i-a fost cu totul nefavorabilă Elenei Udrea, chiar dacă avocații au încercat s-o convingă că pot „răsturna” argumentele CJUE.

Elena Udrea: „Banii, oricum, n-au ajuns la mine, ci la partid”

În dimineața zilei de 7 aprilie, cu câteva ore înainte de pronunțarea deciziei de confirmare a condamnării din 2018,

 » Aflați mai multe informații aici.