Constanţa: Cetăţean străin, reţinut pentru trafic de droguri de mare risc

2023-05-03 16:49:05Nr afisăriModifică dimensiunea fontului:Un cetăţean străin a fost reţinut pentru trafic şi deţinere de droguri de mare risc şi va fi prezentat, miercuri, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, suspectul fiind depistat când intenţiona să vândă stupefiante la un festival desfăşurat în staţiunea Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a informat, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat activitatea infracţională a unei persoane, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi deţinere de droguri de risc.

“Din cercetări a reieşit că bănuitul, cetăţean străin, ar fi deţinut droguri de risc şi mare risc (MDMA, ketamină, cocaină), în scopul comercializării, în cadrul unui festival care se desfăşoară în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa. Persoana bănuită a fost depistată deţinând substanţele asupra sa, în incinta zonei de desfăşurare a festivalului”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES/(AS – autor: Nona Jalbă; editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu) 
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

 » Aflați mai multe informații aici.