Contraselecția în PNL, Congresul fake și ce urmează

Președintele Iohannis pare să fie singurul câștigător al Congresului PNL, fiindcă guvernarea noului lider liberal Cîțu stă deocamdată sub semnul crizei, iar partidul a pierdut ocazia să facă o selecție meritocratică.

De fapt, liberalii ratează singurii patru ani de posibilă stabilitate din ultimii 15 ani, pentru că după decalarea alegerilor prezidențiale de cele parlamentare, România a avut câte un scrutin la fiecare doi ani. PNL a ratat, de asemenea, ocazia să-și aleagă cel mai bun lider în funcția supremă din partid, lăsându-l din nou pe Klaus Iohannis să hotărască, așa cum a făcut la primul său mandat, când a propulsat-o pe Alina Gorghiu în funcția de președintă a liberalilor (2014-2016).

E o ecuație relativ similară, fiindcă nici ea nu avea rezultate politice concludente sau calități speciale, care să o ducă atât de sus. Democrația de partid a fost mimată și în cazul lui Florin Cîțu, după modele moștenite dinainte de 1989, când, deși aveau loc alegeri, numirile veneau de sus în jos. Congresul PNL de sâmbătă, 25 septembrie a fost aranjat și controlat până în cele mai mici amănunte, potrivit descrierii pe care a făcut-o Dan Tăpălagă la g4media.ro.

Președintele Klaus Iohannis, care potrivit Constituției ar trebui să fie independent și să nu se implice în luptele politice, l-a susținut fățiș pe Florin Cîțu, atât în vitrinele televizoarelor, cât și în spatele ușilor închise în interiorul partidului. În plus, majoritatea marilor trusturi autohtone l-au favorizat pe actualul prim-ministru în campania liberalilor de aproape tot acest an.

Criza politică declanșată de Florin Cîțu prin demiterea ministrului USR al Justiției, fără consultarea arcului de guvernământ, nu a fost decontată la acest Congres de primul-ministru, dar prelungirea ei va duce la scăderea credibilității liberalilor pe termen mediu și lung.

Florin Cîțu s-a lăudat în timpul lucrărilor Congresului că ar fi în legătură permanentă cu cei de la USR-PLUS pentru continuarea guvernării,

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on