Medicul specialist în obstetrică-ginecologie Roxana Al Momani – condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită – i-a cerut bani unei paciente chiar în timp ce se afla pe masa de operație.
Supărată că n-are pregătiți banii de șpagă, respectiv 1.000 de lei, dr. Al Momani i-a spus femeii că, dacă anestezistei îi tremură mâna, se poate trezi paralizată.
Dr. Roxana Al Momani a comis fapta atunci când era medic primar de obstetrică-ginecologie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov. De atunci, medicul a trecut în privat, numele ei fiind găsit în echipele de medici de la mai multe clinici particulare din București.
Pe data de 8 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureși a condamnat-o pe dr. Roxana Al Momani la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare pentru două acte materiale de luare de mită.
Ca pedeapsă complementară, Roxanei Al Momani i s-a interzis timp de un an dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Pe data de 18.08.2017, medicul specializat în obstetrică-ginecologie a fost prins în flagrant în timp ce primea o parte din banii pe care îi ceruse (1.000 de lei) unei paciente aflate chiar pe masa de operație. Pacienta se afla la a doua naștere, iar la prima îi mai dăduse Roxanei Al Momani 1.000 de lei.
În motivarea deciziei Curții de Apel București se regăsesc declarațiile pe care pacienta și concubinul acesteia le-au dat în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Pacientă: „ Mi-a spus să nu mă surprindă dacă rămân paralizată”
Femeia, care se afla în travaliu pe data de 16.08.2017 a relatat următoarele:
- „Doamna doctor m-a întrebat dacă am bani,