Cum a fost pedepsită de locuitori o firmă de salubritate din cauză că gunoierii nu au trecut de două săptămâni pe strada respectivă

Locuitorii de pe strada Sălciua din municipiul Alba Iulia, care se două săptămâni se confruntă cu problema gunoiului menajer neridicat de către angajaţii firmei de salubritate, s-au mobilizat sâmbătă, au strâns gunoiul şi l-au dus cu un autoturism la sediul societăţii care are contract pentru salubrizare. Unul dintre participanţii la acţiune a povestit, pentru News.ro, că au recurs la această decizie după zile întregi în care au contactat reprezentanţii companiei, însă încercările lor de a rezolva problema în alt fel nu au dat rezultate.O maşină încărcată cu deşeuri menajere neridicate de peste souă săptămâni a fost parcată, sâmbătă, în faţa sediului din Alba Iulia al societăţii RER Vest, profilată pe acţiuni de salubrizare şi care are contract cu municipiul Aba Iulia.

Gunoiul a fost adunat de la locuitorii de pe strada Sălciua, care se plâng că maşinile care ridică deşeurile menajere nu au mai trecut pe acolo de peste două săptămâni. 

Tentativele de a rezolva situaţia pe cale amiabilă nu au dat însă niciun rezultat

Unul dintre iniţiatorii acestui demers a povestit pentru News.ro, sub protecţia anonimatului, că locuitorii de pe această stradă situată într-un cartier rezidenţial nou au încercat, în ultimele două săptămâni, prin mai multe mijloace, să îi contacteze pe reprezentanţii companiei de salubritate RER Vest, pentru ca aceştia să ridice şi de pe strada lor deşeurile. Oamenii au cerut inclusiv numărul de telefon al unui şofer, pe care să îl contacteze ei, pentru ca acesta să meargă cu autogunoiera să ridice deşeurile.

Tentativele de a rezolva situaţia pe cale amiabilă nu au dat însă niciun rezultat, astfel că au decis să ducă gunoiul la sediul firmei de salubritate.  Conform sursei citate, în decurs de o oră o maşină de gunoi a fost trimisă la faţa locului şi a preluat deşeurile.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on