Delta Dunării – Hotelierii își iau mai mulți angajați din Ucraina

Sute de persoane din state extracomunitare au lucrat anul acesta la operatorii turistici din Delta Dunării, care s-au confruntat cu problema lipsei personalului calificat, acutizată de pandemie, iar conducerea Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD) consideră că forța de muncă din Ucraina este o posibilă soluție.

Președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Țibuleac, a declarat că transformarea unității de învățământ din orașul Sulina într-una cu specific economic, dar și apelarea la școlile profesionale din Ismail, Ucraina, sunt soluții pentru a depăși problema lipsei personalului calificat din domeniul turistic, scrie Agerpres.

CITEȘTE ȘI Instrumente pentru o muncă remote eficientă

“Plecând de la legea forței de muncă transfrontaliere, am putea accesa mai mult piața muncii din Ucraina. Ismail are trei licee de profil care pot fi folosite. Avem avantajul că suntem relativ aproape, că elevii cunosc limba română, iar costurile pentru astfel de angajări sunt mai mici. Din păcate, sunt prea timide încercările de recrutare a forței de muncă din Ucraina. Legislația diferă, dar vom găsi soluții”, a precizat președintele AMDTDD, Cătălin Țibuleac.

El a mai spus că în contextul în care anul acesta rezervația a fost plină de turiști, iar forța de muncă autohtonă a preferat să plece în străinătate, agenții economici au apelat la angajații din țări extracomunitare.

CITEȘTE ȘI Automatica SA: pionierul automatizărilor din România în era Industriei 4.0

“Mulți operatori au apelat la forța de muncă din Nepal, Sri Lanka, Bangladesh, Ucraina, dar a fost insuficient. Vorbim de sute de persoane, în condițiile în care un singur resort din Deltă are peste 100 de nepalezi angajați”, a menționat președintele Țibuleac.

Operatorii economici din orașul Tulcea se confruntă de ani de zile cu problema deficitului de personal.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on