Descoperire șocantă într-un apartament din Târgoviște. Un bărbat a murit după ce și-a tăiat gâtul cu un cutter

Miercuri, 14 Decembrie 2022, ora 19:31

496 citiri

Victima avea 32 de ani FOTO Unsplash

Polițiștii din Târgoviște au anunțat miercuri, 14 decembrie, că un bărbat de 32 de ani a murit după ce şi-ar fi provocat răni la gât cu un cutter, într-un apartament.

”La data de 14 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Avram Iancu din localitate, un bărbat şi-ar fi provocat răni cu un cutter, în zona gâtului. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au identificat în apartament trupul neînsufleţit al unui bărbat de 32 de ani”, a transmis Poliţia Judeţeană Dâmboviţa.

Cadavrul urmează să fie preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Poliţiştii fac cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului şi dispunerii măsurilor procedurale prevăzute de lege.

Citește și:

Un agent de poliţie din judeţul Galaţi s-a sinucis marţi, 12 decembrie, tăindu-şi venele şi apoi împuşcându-se în cap cu armamentul din dotare. El avea doar 21 de ani şi a terminat…

Un tânăr de 17 ani din satul Părhăuți a fost găsit spânzurat în pădurea din localitate, în lunca râului Suceava.
Adolescentul era elev la liceul din Cajvana.
Trupul său a fost…

DigiSport.ro

TelekomSport.ro

DigiSport.ro


 » Aflați mai multe informații aici.