Direcţia Generală Anticorupţie verifică documentele privind organizarea ”Revelionului Iaşiului”2023-01-10 12:54:52Nr afisăriModifică dimensiunea fontului:Procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au solicitat o serie de documente privind organizarea “Revelionului Iaşiului”, se menţionează într-un comunicat remis, marţi, presei, de Primăria municipiului Iaşi.
Potrivit sursei citate, documentele au fost solicitate de DGA în urma depunerii unei reclamaţii.
“După cum am informat printr-un comunicat de presă din data de 29 decembrie 2022, serviciile de organizare a spectacolului au fost încredinţate, printr-o procedură de achiziţie simplificată prevăzută de legislaţia în vigoare, către R & A Events & Concerts SRL-D, pentru o sumă totală de 553.700 lei, fără TVA, care a inclusiv artişti, scenotehnică, cazări, deplasări, taxe etc. Potrivit contractului menţionat, spectacolul a inclus focuri de artificii. Aşa cum am anunţat, “în funcţie de condiţiile meteorologice şi tehnice”, evenimentul ar fi putut include şi un spectacol de lumini cu lasere şi drone”, se menţionează în comunicatul Primăriei Iaşi.
Conform aceleiaşi surse, după semnarea contractului, firma a notificat municipalitatea că, “dat fiind timpul prea scurt şi întrucât nu erau întrunite condiţiile tehnice şi meteorologice necesare, nu poate organiza şi spectacolul de drone”.
“Ca urmare, suma aferentă spectacolului de drone, de 83.200 lei, fără TVA, a fost scăzută din valoarea contractului şi, evident, nu va fi achitată. Restul serviciilor prevăzute în contract au fost onorate”, se precizează în documentul de presă al Primăriei Iaşi. AGERPRES/(AS, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].
» Aflați mai multe informații aici.