Directorul Romarm, pus sub control judiciar în dosarul achiziţiilor din pandemie (surse)

2023-01-31 14:45:01Nr afisăriModifică dimensiunea fontului:Directorul general al Companiei Naţionale Romarm SA, Gabriel Ţuţu, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA, după expirarea ordonanţei de reţinere de 24 de ore, au declarat surse judiciare, marţi, pentru AGERPRES.

În acest moment, procurorii îi audiază pe fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă, cercetat, de asemenea, sub control judiciar, şi pe fiul acestuia, Alexandru Piţurcă.

Victor Piţurcă şi Gabriel Ţuţu sunt acuzaţi de DNA de săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, respectiv abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, într-un dosar legat de achiziţii în timpul pandemiei de COVID-19.

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 – 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

“Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)”, arată anchetatorii.

Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 – 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

 » Aflați mai multe informații aici.