DNA: Ticu Plăcintă, preşedinte al Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, judecat..

Ticu Plăcintă, la data faptei preşedinte al Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti (FTMB), a fost trimis în judecată, alături de alte persoane din conducerea instituţiei, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES, procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, foloase necuvenite, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, sau pentru complicitate la aceeaşi faptă.

Este vorba despre Ticu Plăcintă, la data faptei preşedinte al Fundaţiei pentru Tineret a Municipiului Bucureşti (FTMB) şi preşedinte al Consiliului de conducere al aceleiaşi fundaţii, Valentin Mărgineanu, la data faptei membru în Consiliul de conducere al FTMB şi ulterior vicepreşedinte al SC Tin Management Grup SA, Florin Paul Ionescu, la data faptei membru al comisiei de Relaţii Economice din cadrul FTMB şi ulterior vicepreşedinte al SC Tin Management Grup SA şi Laurenţiu Bogdan Plăcintă, manager al SC Tin Management Grup SA.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că Fundaţia pentru Tineret a Municipiului Bucureşti este o persoană juridică constituită în anul 1990, care a preluat patrimoniul fostei Uniuni a Tineretului Comunist (UTC) din Bucureşti (imobile şi terenuri aferente), scopul acestei fundaţii constând în realizarea şi finanţarea unor programe şi activităţi destinate tinerilor şi organizaţiilor/asociaţiilor de tineret.

“În perioada 21 iunie 2011 – 8 ianuarie 2020, inculpatul Ticu Plăcintă, în calităţile menţionate, cu încălcarea prevederilor legislaţiei primare şi beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, prin crearea artificială a unor mecanisme juridice, ar fi deturnat obiectul de activitate şi scopul special pentru care a fost înfiinţată FTMB, destinaţia patrimoniului propriu şi a resurselor materiale ale organizaţiei de tineret,

 » Aflați mai multe informații aici.