Doi polițiști răniți în timpul misiunii pe DN 15. Au fost preluați de echipajele medicale și duși la spital

Miercuri, 04 Ianuarie 2023, ora 08:12

639 citiri

Doi poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Neamţ au fost răniţi după ce autospeciala în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier, marţi seara, pe DN 15, în localitatea Săvineşti.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu, a precizat că autospeciala avea în funcţiune sistemele de avertizare sonore şi luminoase.

“În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism în care se aflau trei persoane şi o autospecială din cadrul Serviciului Rutier Neamţ, în care se aflau doi poliţişti. Autospeciala avea semnalele acustice şi luminoase pornite. Cei doi poliţişti au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi la spital”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Pompierii au intervenit la accident cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere şi două ambulanţe SMURD.

“Pompierii au acţionat pentru scoaterea celor două cadre ale IPJ din autoturism, care au fost preluate şi transportate de echipajele SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.

Şi celelalte trei persoane, din maşina implicată în accident, au primit îngrijiri medicale.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă pentru a stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

Citește și:

Un accident grav a avut loc în Popești-Leordeni, în apropiere de București, marți, 3 ianuarie. Un șofer care circula cu viteză a pierdut controlul volanului și a intrat într-o pizzerie….

Şase persoane au fost rănite, între care şi un copil de cinci ani, în urma unui accident dintre două autovehicule, produs duminică seara, în comuna Bălăuşeri,

 » Aflați mai multe informații aici.