România este țara cu una dintre cele mai scăzute rețele de drumuri forestiere din Europa, cu o medie de șase metri la hectarul de pădure, iar fondurile alocate prin Plan Național Strategic (PNS) și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) sunt total insuficiente pentru nevoile sectorului forestier, potrivit directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Daniel Nicolăescu.
“Din păcate, România este țara care are una dintre cele mai scăzute, dacă nu cea mai scăzută, rețea de drumuri forestiere. Avem undeva la șase metri liniari la hectarul de pădure. Acesta este un neajuns, în primul rând din punct de vedere al accesibilizării arboretelor, pe de o parte, dar și din punct de vedere al impactului negativ pe care scos-apropiatul materialului lemnos îl are asupra solului în pădure. Încă mai avem situații, atât în pădurile administrate de Regia Națională a Pădurilor, cât și în celelalte păduri, când scos-apropiatul materialului lemnos, adică din pădure și până la drumul forestier, unde se încarcă în mijloacele de transport, se face pe drumuri forestiere cu trasee, lungimi care depășesc uneori trei sau chiar patru kilometri”, a declarat Daniel Nicolăescu.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Germania va cofinanța extinderea unei fabrici sovietice de muniție din România pentru Ucraina
În opinia sa, acest lucru se datorează, în principal, lipsei de fonduri pentru investiții în acest domeniu, mai ales că sumele alocate sectorului silvic prin programele europene sunt “derizorii”. Potrivit datelor statistice, la nivel european, Germania deține o densitate medie a rețelei de drumuri forestiere de aproximativ 60 de metri la hectar, Austria – 36 metri la hectar, iar Franța – 26 metri/hectar, scrie Agerpres.
“Am avut parte de două programe de finanțare mari: Planul Național Strategic pentru România, care de curând a fost aprobat de Comisia Europeană,
» Aflați mai multe informații aici.