Marti, 29 Noiembrie 2022, ora 06:38
1084 citiri
După ce am scăpat de pandemia de COVID-19, răcelile de sezon nu ne dau pace. Ne confruntăm cu o creștere a numărului de cazuri de afecțiuni respiratorii. Practic, omenirea a reluat răcelile de sezon după doi ani de pauză.
Totodată, la nivel mondial se vorbește și despre epidemia de rujeolă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii are şi explicaţia: în pandemie s-au vaccinat mai puţini copii.
Explicații specialiști
“Avertismentul Organizației Mondiale a Sănătății este cât se poate de justificat, pentru că în pandemie, inclusiv țările care asigurau acoperire vaccinală de 95%, care este pragul necesar pentru a împiedica apariția unei epidemii, au avut scăderi ale acoperirii vaccinale, adică mă refer la un procent de 85-90%”, a explicat pentru Ziare.com medicul de familie Gindrovel Dumitra.
“În condițiile în care ai un procent destul de important, chiar și de 10% dintre copii nevaccinați pentru fiecare generație, el se acumulează de la an la an, astfel încât va ajunge la un moment dat să creeze o masă critică prin intermediul căreia se poate propaga o epidemie de rujeolă.
Dacă am avea o acoperire vaccinală de 95% realizată, apare cazul de rujeolă, dar nu se poate propaga, pentru că există o șansă mică ca în perioada în care persoana respectivă poate să răspândească boala să interacționeze cu un alt copil nevaccinat”, spune medicul de familie.
Val de viroze în școli
În momentul de față, ne luptăm cu un val de viroze respiratorii, mai ales în școli și licee. Medicii au câteva recomandări pentru profesori și precizează că ar fi util să le țină copiilor lecții despre igienă chiar în școli, în laboratoarele de biologie, pentru ca ei să vadă cu ochii lor ce microbi cresc pe un mediu pe care l-au atins cu mâinile murdare.