E criză în cel puțin jumătate dintre statele democratice. Datele IDEA International ne dau fiori reci

Criza economică s-a instalat în cel puțin jumătate dintre statele democratice ale lumii, potrivit unui raport realizat de Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală (IDEA International).

Jumătate din ţările democratice se confruntă cu o erodare a sistemului lor politic, intensificată de războiul din Ucraina şi de criza economică, potrivit unui raport publicat miercuri de Institutul Internaţional pentru Democraţie şi Asistenţă Electorală (IDEA International) cu sediul în Suedia. „Vedem acum factori extrem de nefavorabili pentru democraţie, care sunt intensificaţi de consecinţele provocate de criza economica declanşate de pandemie şi de consecinţele economice ale războiului din Ucraina”, a declarat Kevin Casas-Zamora, secretarul general al institutului. În opinia sa, acest declin poate avea ca rezultat, de exemplu, o punere sub semnul întrebării a credibilităţii alegerilor, atacuri la adresa statului de drept sau chiar obstacole în calea spaţiului civic, se arată în raportul IDEA International, citat de Agerpres.

Democraţiile cu cea mai gravă eroziune democratică, pe care raportul le cataloghează drept „în declin” şi care includ Statele Unite începând de anul trecut, precum şi Brazilia, Ungaria, Polonia, India şi Mauritius, au crescut de la şase la şapte în 2022, odată cu adăugarea El Salvador.

Americanii au probleme

În opinia lui Kevin Casas-Zamora, cazul Statelor Unite este unul deosebit de îngrijorător. Conform raportului, SUA se confruntă cu probleme de polarizare politică, disfuncţionalităţi instituţionale şi ameninţări la adresa libertăţilor civile. „Acum este clar că această febră nu s-a domolit odată cu alegerea unui nou executiv”, consideră Casas-Zamora. Potrivit acestuia, acest lucru se traduce în special în niveluri incontrolabile de polarizare şi încercări de „compromitere a credibilităţii rezultatelor electorale fără nicio dovadă de fraudă”. El consideră că SUA au făcut şi un „pas vizibil înapoi” în ceea ce priveşte drepturile sexuale şi reproductive, „ceea ce este foarte excepţional deoarece majoritatea ţărilor (…) progresează în termeni de extindere a drepturilor sexuale şi reproductive”.

 » Aflați mai multe informații aici.