Elena Băsescu, fiica fostului preşedinte, s-a angajat în presă, la televiziunea lui Adrian Sîrbu

Fosta europarlamentară Elena Băsescu a început să lucreze din primele zile ale anului 2023 într-o redacţie de ştiri din România.Sursele Ziare.com arată că fiica fostului preşedinte Traian Băsescu s-a angajat la Aleph News, trustul de presă deţinut de Adrian Sîrbu.

Elena Băsescu a ajuns deja în redacţie în cursul zilei de miercuri, 4 ianuarie, aflându-se în prezent în perioada de acomodare. Ar urma să scrie ştiri în timpul programului de muncă, alături de colegii redactori.

Elena Băsescu a fost europarlamentar între 2009 şi 2014, iar în 2016 s-a angajat la Camera de Comerţ şi Industrie, la departamentul de Relaţii Internaţionale.

În decembrie 2020, a candidat la alegerile parlamentare, deschizând lista PMP Constanţa pentru Camera Deputaţilor. Cu toate acestea, PMP nu a reuşit să atingă procentul necesar pentru a intra în Parlament.

SURSA:ziare.com

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on