Evdochia Aelenei(AUR) către Raluca Turcan: “Ce se întâmplă la GSP Constanța? Întreg personalul companiei are mari întârzieri salariale”

Evdochia Aelenei, senator AUR în Parlamentul României, a adresat o interpelare către ministrul Muncii, Raluca Turcan. Senatoarea susține că există întârzieri în plata salariului personalului angajat la GSP Constanța, iar acest lucru a fost semnalat prin platforma partidului AUR.

“Vin către dumneavoastră cu un caz punctual, semnalat prin intermediul platformei informatice „AUR te aude!”, care a fost implementată pentru a veni în sprijinul cetațenilor. Interpelarea de astăzi vizează întârzierile în plata salariului personalului angajat la GRUP SERVICII PETROLIERE SA, Constanța.

Vă menționez pe această cale că aproape întreg personalul companiei are mari întârzieri salariale. Primesc sute de mesaje, unele dintre ele chiar disperate, de la oameni care au ajuns la limita răbdării, pentru că, citez: ,,a început școala și nu avem cu ce să ne trimitem copiii la cursuri,, sau ,,nu avem ce să mai punem pe masă,,

           Pentru că o consider o problemă stringentă care afectează o comunitate întreagă, fiind vorba despre peste 5000 de angajati ai companiilor afiliate GSP, vin către dumneavoastră cu următoarele întrebări, la care doresc cu celeritate o rezolvare:

  1. La nivelul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, este cunoscută problema întârzierilor salariale la GSP Constanța?
  2. Ce măsuri rapide aveți în vedere să luați pentru a rezolva această problemă semnalată de mii de cetățeni?
  3. În prezent, există la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța o situație ce vizează întâzierile salariale înregistrate la companiile afiliate GSP Constanța?
  4. Având în vedere relația deja cunoscută pe care omul de afaceri Gabriel Comănescu – deținătorul companiei, o are cu membrii Partidului Național Liberal, ministerul pe care îl conduceți are în vedere demararea unui audit financiar care să facă lumină în problema cauzată de marile întârzieri salariale?”, se arată în interpelarea depusă de Evdochia Aelenei.
Posted on

Leave a Reply

Your email address will not be published.