Factorii esențiali în creșterea și dezvoltarea persoanelor cu sindrom Down

Autor: Larisa Bucur – co-fondator al Asociatiei Down Plus Bucuresti

Vineri, 20 Mai 2022, ora 12:50

1223 citiri

În România, procentul persoanelor cu sindrom Down și alte dizabilități intelectuale crește semnificativ, însă, cu toate acestea, în momentul în care se află că în familie a apărut o astfel de persoană, încă nu s-a ajuns la nivelul la care să se primească un ghid care să îndrume pașii în ceea ce privește etapele de îngrijire și dezvoltare.

Încă de la primele luni de viață, terapia și intervenția medicilor specialiști devine absolut esențială pentru tinerii cu sindrom Down, mai ales pentru că, de foarte multe ori, sindromul, pe lângă faptul că vine cu o serie de particularități fizice și psihice (hiperlaxitatea ligamentară, tonusul muscular scăzut, tulburări de atenție etc.), poate aduce cu sine și o serie de boli asociate (dereglări ale sistemului digestiv, depresia, obezitatea, probleme cardiologice etc.). Astfel, medicul generalist, medicul cardiolog, precum și întreaga suită de specialiști devin parte a “familiei”, pentru ca nou-născutul să fie verificat din cap până în picioare. Procesul trebuie continuat apoi pe tot parcursul vieții, de la an la an, pentru a se verifica dacă totul se dezvoltă în parametri normali sau sunt necesare anumite intervenții.

În plus, în funcție de vârstă, trebuie acordată o atenție sporită anumitor segmente. Un bun exemplu în acest sens îl constituie intervenția timpurie în ceea ce privește kinetoterapia (pentru o dezvoltare motrică propice), precum și începerea cât mai rapidă a logopediei. Apoi, în perioada adolescenței, trebuie acordată multă grijă segmentului endocrinologic, putând apărea dereglări hormonale.

Familia – element de bază pe tot parcursul evoluției

Pe lângă necesitatea intervenției medicilor specialiști de la A la Z, familia rămâne totuși element de bază în dezvoltarea tinerilor cu sindrom Down și alte dizabilități intelectuale.

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on