Facturi – Somații exorbitante la gaz în prag de iarnă – creștere de preț de 741% DOCUMENT

Unii consumatori au fost somați în prag de iarnă să plătească din noiembrie facturi la gaze mai mari de 7,5 ori, potrivit unui document al Asociației Energia Inteligentă, care arată că subvenția propusă de Executiv, de 25%, este infimă.

Noile prețuri, majorate considerabil, de pe piață pot fi văzute AICI

„În timp ce autoritățile discută despre măsuri de protejare a consumatorilor prin acordarea unor subvenții consumatorului sau furnizorului (plafonarea prețului cu subvenționarea furnizorului), furnizorii notifică consumatorii să plătească prețuri exorbitante. O notificare recentă a unui furnizor prezintă prețul pe care trebuie să-l achite consumatorul, începând cu luna noiembrie 2021, respectiv 900 lei/MWh, adică o creștere de preț de nu mai puțin de 741% față de anul trecut”, a anunțat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase

Potrivit acestuia, o astfel de abordare denotă o dată în plus faptul, că modul în care se dorește protejarea consumatorilor în România trebuie atent analizată, deaorece atât subvenționarea consumatorilor, cât și plafonarea (în fapt subvenționarea furnizorilor), pot să nu-și atingă scopul, scrie Adevarul.   

În situația în care furnizorii cresc prețul, la valori precum cele cuprinse în notificarea prezentată, în cazul:

– Subvenției de 25% pentru consumator reprezintă un ajutor nesemnificativ, spre exemplu: un consumator care plătea anul trecut 107 lei/MWh, respectiv 500 lei/luna (TVA inclus), dacă – atenție doar dacă este consumator casnic și consumă 1000 mc/sezon rece 2021/2022 (într-o iarnă grea puțini se vor încadra în această limită) – urmează să achite lunar pentru gaze la un preț de 900 lei/MWh, suma de 4205 lei/luna, din care statul îi va compensa 1051 lei/luna, adică îi rămâne de plată 3153 lei/lună (o creștere de 620% a costului lunar cu gazele),

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on