Nu doar că au ajuns să trăiască la oraș mult mai târziu decât alți europeni, dar românii merg, de ceva ani, contra curentului din restul Europei. Sătui de aglomerație, prețuri mari la chirii și locuințe, trafic sufocant și lipsă de confort urban, se duc înapoi la țară sau în orașe mai mici, păstrând restul vieții lor în orașele mari din preajmă. Asistăm la o fază rudimentară a suburbiilor de afară. Deocamdată, aceste „suburbii” românești există mai degrabă în cifre – de populație și construcții noi, mai puțin în aspect, confort și infrastructură. Panorama lansează o serie editorială în care ne uităm cu atenție la această migrație internă care poate transforma în profunzime România urbană.Datele provizorii ale ultimului recensământ arată că 52,2% din populația României trăiește în mediul urban, în scădere de la proporția de 54% înregistrată la precedentul recensământ, care a avut loc în 2011. În plus, proporția populației urbane este în prezent mai mică chiar și decât cea înregistrată la recensămintele din 2002 și 1992, când 52,7%, respectiv 54,3% dintre locuitori trăiau la oraș. Cu alte cuvinte, strict pe baza datelor oficiale de la ultimele patru recensăminte, se poate spune că România nu a avut niciodată o proporție atât de mică a populației urbane după 1989.
Această concluzie vine în contextul în care trendul la nivel european este exact pe dos. Datele oficiale prezentate de Banca Mondială arată că 75% din populația Uniunii Europene locuia în mediul urban în 2021, în creștere lentă, dar constantă, în fiecare an, de la proporția de 58% înregistrată în 1960. De altfel, inclusiv în 1992, anul primului recensământ post-decembrist de la noi, populația urbană din Uniune reprezenta 70% din totalul populației.
Aceleași date provizorii ale Recensământului 2021 arată că populația a scăzut în 38 dintre cele 41 de reședințe de județ din România,