Fetiță de șapte ani abuzată de tatăl ei. Bărbatul a fost reținut de polițiști

Joi, 08 Decembrie 2022, ora 17:11

110 citiri

Un bărbat de 37 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru agresiune sexuală, el fiind acuzat că şi-ar fi abuzat fizic şi emoţional fiica în vârstă de şapte ani.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din comuna Găneasa, ar fi abuzat-o fizic şi emoţional pe fiica sa, în vârstă de 7 ani.

“În urma probatoriului administrat, la data de 8 decembrie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, pe numele bărbatului de 37 de ani, a fost emisă o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, urmând ca în ziua de 9 decembrie să fie prezentat instanţei de judecată cu propuneri legale”, a transmis IPJ Olt.

Citește și:

Liderul unui cunoscut clan de interlopi din București a fost săltat de poliție și DIICOT în dimineața zilei de luni, 5 decembrie. Investigatorii în cercetează pentru trei fapte deosebit de…

Un bărbat şi o femeie din judeţul Olt au fost găsiţi morţi, duminică, în urma unui incendiu, pompierii stabilind că focul a fost provocat cel mai probabil de un scurtcircuit electric….

 » Aflați mai multe informații aici.

Posted on