Filiera aurului. Cum au fost aduse ilegal în România cantități uriașe de aur din Turcia. Trei autocare, confiscate. Pedepsele decise de justiție

Marti, 06 Decembrie 2022, ora 06:17

1048 citiri

Un număr de șase persoane judecate pentru contrabandă cu aur, pe ruta Turcia – România și alte țări ale Uniunii Europene, au fost condamnate de Tribunalul Alba la pedepse cu închisoarea.

Patru au primit condamnări cu executare, iar două cu suspendare. În cazul unui inculpat, din Alba Iulia, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a decesului acestuia. Dosarul a fost trimis în judecată în septembrie 2018, iar prima sentință a fost pronunțată pe data de 29 noiembrie 2022.

Cercetările procurorilor DIICOT Alba Iulia, în acest dosar au durat aproape cinci ani, urmărirea penală fiind începută în decembrie 2013, când au avut loc 225 de percheziţii în 29 de judeţe, printre care şi Alba. Gruparea a fost constituită la iniţiativa lui B. Sedat cetăţean turc, care deţinea o firmă de transport internaţional de persoane, cu autocare, atât pe ruta Turcia-România cât şi pe alte rute internaţionale.

Două paliere de acțiune ale grupării infracționale

”Necesitatea constituirii acestei grupări, a rezultat din intenţia infracţională a unor mari vânzători de bijuterii din aur, din România şi Europa, de a primi fără a fi supuse unui regim vamal (taxe vamale şi accize), dar mai ales neevidenţiate şi nedeclarate către autorităţile fiscale ale statului, în vederea creării posibilităţii comercializării lor la negru, cantităţi foarte mari de bijuterii din aur, care erau astfel nedeclarate şi vândute ulterior neînregistrat, respectiv nefiscalizat (fără TVA şi impozit pe profit), prin magazinele deţinute de mai multe societăţi comerciale din România şi alte ţări din Europa”, se precizează în rechizitoriul DIICOT.

Activitatea infracţională a grupării organizate se realiza pe două paliere. Astfel, bijuteriile erau aduse din Turcia cu autocarele firmei aparţinând cetăţeanului turc, pe bază de comandă făcută de diferiţi bijutieri către membrii grupării sau direct în Turcia.

 » Aflați mai multe informații aici.