First Bank – Profit Financial.forum – Directorul general First Bank: Nu suntem într-o situație de criză financiară. Nu e treaba guvernul să protejeze pe toată lumea de creșterea dobânzilor și a inflației, guvernul trebuie să scadă deficitele

Lumea trece la o perioadă de inflație și dobânzi ridicate, după mai bine de un deceniu de dobânzi extrem de scăzute. Tranziția este una ”provocatoare”, spune, la Profit Financial.forum, Henk Paardekooper, directorul general al First Bank, însă nu se poate vorbi de o criză financiară. Măsurile din pandemie pentru sprijinirea creditării și a clienților au fost bune, însă acum nu mai este treaba guvernului să intervină pentru a proteja pe toată lumea, spune bancherul.

Conferința a fost organizată cu sprijinul Agista, Alpha Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, NNDKP, UniCredit Bank, Fondul Român de Contragarantare, Philip Morris România și First Bank, fiind transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV

”Nu cred că suntem într-o situație de criză financiară, e doar o etichetă. Ce se întâmplă e provocator, vedem creșterea rapidă a inflației și dobânzilor. Dar dacă ne dăm un pas în spate, din perspectiva mea trebuie să ne uităm și la faptul că am avut mulți, mulți ani de dobânzi extrem de scăzute și fără inflație, ne-am obișnuit cu asta, dar știam că nu putea să dureze pentru totdeauna. Când te uiți la ciclurile economice vezi că nu trecem gradual de la unul la altul, într-un mod controlat, trece cu șocuri, abrupt”, spune Henk Paardekooper.

Fenomenul inflaționist este pus de bancherul olandez pe seama factorilor care au perturbat oferta, precum energia și întreruperile lanțurilor de producție în contextul pandemic, și nu pe seama cererii, deși el avertizează că trebuie să fim atenți să nu intrăm într-o spirală salarii-prețuri, în contextul șomajului foarte scăzut.

”BNR face ceea ce trebuie, să crească dobânzile, în pași consistenți de 50-75-100 de puncte de bază. Aceste măsuri vor duce, în cele din urmă, la controlarea inflației”, spune Paardekooper.

CITEȘTE ȘI Cât vor costa dobânzile statul anul următor.

 » Aflați mai multe informații aici.